Avem la dispoziție numeroase dovezi care demonstrează că oamenii au avut un impact puternic asupra mediului înconjurător încă din timpuri preistorice. De exemplu, există un consens larg printre cercetători în ceea ce privește dispariția unei părți importante a florei și faunei cauzată de homo sapiens atunci când aceștia au ajuns pentru prima dată pe continentele Americane, în Australia, Oceania și Polinezia, dar și numeroase alte zone unde aceștia au migrat de-a lungul timpului. Dar alterarea mediului înconjurător de către oameni poate avea efecte dincolo de ‘simpla’ dispariție a unor specii de plante și animale. Un exemplu remarcabil în acest sens este oferit de insula Rapa Nui (Insula Paștelui) unde exploatarea irațională a pădurilor pentru lemn a dus în timp la colapsul unei civilizații înfloritoare care a dat lumii celebrele statui de piatră. 

Impactul pe care îl au astăzi oamenii asupra mediului este mult mai puternic decât cel de acum câteva mii de ani și se manifestă prin degradarea accentuată a mediului înconjurător care pe termen lung poate contribui la creșterea temperaturilor sau secetă prelungită, inundații, creșterea nivelului mării, deșertificare, salinizare, fenomene meteo extreme șamd. Astfel, un număr tot mai mare de oameni sunt direct afectați de schimbările climatice iar diverse studii estimează că sunt câteva sute de milioane de persoane care locuiesc astăzi în zone cu risc ridicat.

În acest context, în ultimii ani a devenit tot mai populară ideea cum că schimbările climatice pot duce o la o migrație în masă a persoanelor care locuiesc în zonele de risc. O serie de studii și inițiative au încercat să demonstreze că în următorii ani, zeci sau chiar sute de milioane de persoane pot deveni migranți și refugiați climatici. Așa cum arată din ce în ce mai multe cercetări, aceste estimări au la bază o serie de asumpții care sunt greu de susținut pe baza evidențelor empirice și a cercetărilor existente. 

Astfel, unul dintre cel mai des invocate argumente este că persoanele care locuiesc în zonele care sunt afectate de schimbările climatice cel mai probabil vor deveni ’migranți climatici’, fie că vorbim de migrație internă sau externă, sau chiar  ‘refugiați climatici’. Această asumpție nu este susținută de cercetările din domeniul migrației care arată că în astfel de situații cea mai mare parte a populației preferă să rămână pe cât posibil în locul de origine iar acei indivizi care părăsesc localitatea de origine tind să migreze pe distanțe scurte, de unde își propun să se întoarcă acasă în cel mai scurt timp posibil.

Acest lucru este bine exemplificat de o serie de cercetări, printre care și cea privind efectele uraganul Katrina unde este explicat faptul că migrația pe distanțe mai mari presupune costuri pe care cei mai mulți indivizi nu și le permit dar și faptul că oamenii mai degrabă tind să dezvolte diverse mecanisme de adaptare la noile condiții de mediu decât să părăsească localitățile de origine. 

În plus, chiar și atunci când are loc un exod al populației din zonele afectate de schimbările climatice, cercetările evidențiază că de cele mai multe ori acele deplasări ar fi avut loc oricum ca parte a unor fenomene mai ample precum migrația dinspre rural spre urban după cum este exemplificat în cercetările despre efectele creșterii nivelului mării asupra migrației în Bangladesh.

În concluzie, schimbările climatice nu conduc în mod necesar la o migrație masivă a persoanelor din zonele afectate. Dacă un exod de populație totuși apare atunci acesta este mai degrabă pe distanțe și perioade scurte de timp și cel mai probabil ar fi apărut oricum datorită altor fenomene sociale. În ciuda acestor evidențe, stabilirea unei simple cauzalități directe între schimbări climatice și migrație este în continuare folosită pe scară largă de către guverne și organizații internaționale pentru care această narațiune le permite să promoveze propriile agende politice. De exemplu, deșertificarea este adesea invocată ca și o ’scuză’ de către instituțiile publice Marocane pentru diverse probleme sociale locale precum emigrarea iar numeroase organizații internaționale folosesc noțiunea de ’refugiat climatic’ pentru a atrage atenția publică asupra efectelor schimbărilor climatice și posibilelor impacte pe care aceste procese le pot avea.

E important să înțelegem că schimbările climatice actuale nu duc la valuri de imigranți. Conștientizarea acestui lucru ne poate ajuta să creăm politici locale, care ar veni sa ajute în creșterea rezilienței climatice a acestor comunități. Mai mult, lipsa unor refugiați climatici nu presupune faptul că schimbările climatice nu afectează un număr mare de oameni, doar ca aceștia preferă să se adapteze sau să emigreze pe distanțe/termen scurt. Or acest lucru presupune că ar trebui să regândim modul în care tratăm problema, încurajând dezvoltarea unor politici de mediu locale cu susținere globală.  

Anatolie este asistent universitar, director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației și membru al Departamentului de Sociologie al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Printre interesele de cercetare se numără̆ teme precum antreprenoriatul, migrația internațională, integrarea, sau schimbarea socială.